Topul marcilor auto In Romania


Din cele 4,23 milioane de masini din Romania in 2009, circa 40% sunt Dacia si 10% Volkswagen, iar marcile Opel, Daewoo si Renault contribuie fiecare cu peste 200.000 de masini la parcul auto national. Marcile de "fite" au si ele prezente importante daca e sa ne raportam la starea drumurilor: peste 100 de masini Ferrari, peste 50 Rolls Royce si peste 40 Lamborghini, insa cei cu multi bani au gasit antidotul: 325 de masini Hummer.
Iata topul marcilor auto in functie de numarul autoturismelor inmatriculate la final de 2009:
1. Dacia     1.697.139; 2. Volkswagen   433.557; 3. Opel 340.070 ; 4. Daewoo  233.047 ; 

5. Renault  217.946; 6. Ford  210.205 ; 7. Skoda  149.541; 8. Audi  99.180 ;

9. Peugeot 97.869; 10. Fiat  84.438

Celelalte doua marci premium germane au in Romania peste 82.000 de masini inmatriculate (BMW) si peste 77.000 (Mercedes).

Brand-urile supersport : Ferrari - 101 masini inscrise in circulatie, Lamborghini - 44, Bugatti - doua. In plus, parcul auto cuprinde oficial 51 de masini Rolls-Royce, 190 Bentley, 14 automobile Maybach, 2.001 masini Porsche, sapte masini Lotus, 180 Maserati si aproape 1.200 Jaguar.

Marcile japoneze premium au prezente diverse ca volum: Lexus (1.204), Infiniti (495) si Acura - marca de lux a Honda - 24.

Si marcile chineze au inceput sa apara pe listele parcului auto national, insa cu valori reduse deocamdata: Great Wall (484 masini), Geely (245). Alte cifre interesante se refera la faptul ca in Romania sunt inmatriculate 325 de masini Hummer, dar si peste 2.600 Moskvich. Si marcile specific americane au o prezenta ce merita amintita: Pontiac (311 masini), Cadillac (274), Buick (49) si Lincoln (177).

Trebuie precizat ca circa jumatate de milion de Dacii au fost vandute in "era Logan", deci din 2004 incoace, restul fiind asadar mai vechi. Alte marci autohtone defuncte mai sunt prezente cu "flote" destul de mari: Aro, cu peste 35.000 de autoturisme si Oltcit, cu peste 46.000.

In afara de Moskvich mai sunt prezente in statistici si alte marci rusesti, mai ales Lada, cu peste 17.000 de masini, dar si Volga, cu peste 250 de masini si GAZ, cu 125.

In afara de cele 4,23 milioane autoturisme, iata mai jos si topuri despre autoutilitare, autobuze si microbize. Trebuie mentionat ca la final de 2009 erau inmatriculate circa 39.400 de autobuze si microbuze si peste 470.000 de autovehicule transport marfuri.

Categoria autoutilitare : 1. Dacia                    138.330 ;2. Mercedes             43.603
3. Ford                         31.593 ; 4. Iveco                        31.151; 5. Volkswagen           30.312

Categoria autobuze : 1. Mercedes           3.294; 2. Ikarus                       1.801;
3. MAN              981; 4. Isuzu               909; 5. BMC                           860

Categoria microbuze : 1. Mercedes        8.423; 2. Volkswagen        3.063
3. Iveco         2.795 ; 4. Ford           2.315 ; 5. Fiat                               1.807 

 sursa : Hotnews.ro 

http://economie.hotnews.ro/stiri-auto-6960700-topul-marcilor-auto-cele-101-masini-ferrari-1-7-milioane-dacii.htm

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu